Evenimente

„Şcoala altfel” la Sălişte de Vaşcău

Se resimt parcă izbucnind mugurii copacilor, apar primele flori dar peste toate cântecul păsărilor trezește entuziasm și optimism. Primăvara vine și în sufletul omului, aduce lumina, îl face mai bun, îl îndeamnă la muncă, îi inspiră dinamism și pofta de viaţă. De această efervescenţă a naturii se resimt și copiii. Profitând de Programul „Şcoala altfel”, grupuri de copii de la Şcoala Gimnaziala Nr. 1 Salişte de Vaşcau au renunţat pentru o săptămână la lecţiile rigide din sălile de clasă şi au conceput un program de activităţi diversificat. Unii au desfăşurat activităţi de grup instructiv-educative, alţii au optat pentru plimbări în aer liber prin sat ori în curtea școlii, în vederea curăţeniei de primăvară, a întreţinerii spaţiilor verzi ori ale celor două maluri ale Crișului Negru care străbate comuna. De remarcat, spiritul civic al acestor vlăstare, interesul pentru aceste activităţi atractive de transformare a naturii. Întrebaţi fiind, în final despre activitate, elevii au răspuns cu sufletul dând glas celor mai frumoase sentimente legate de sănătatea mediului ambiant: „pentru un aer mai curat, pentru o apă mai limpede și mai pură!”.

Profesor Heredea Petronela

Vremea

Luni 27 Martie

max
min

Căi de acces

Preț carburant - 27.03.2023

B95 4,56 RON
LPG 2,30 RON
M 4,42 RON
M+ 4,93 RON

Rent-a-car

Curs valutar

27.03.2023

  • 1 EUR = 4.9255 RON 0.0000 %
  • 1 USD = 4.5904 RON 0.0000 %
  • 1 GBP = 5.6013 RON 0.0000 %